Inger Pazitor

Ma plimb.Imi dau seama
Ca-n jurul meu nu e nimic,
Totul e gol.Chiar si natura
Incepe sa semene cu un imens nimic
Dar asta e doar uvertura
Caci caut atent, si imi tot zic:
"Ce naiba, totu-i chiar nimic?"

Trecand asa mirat pe strada
Intamplator opresc un om
De-ndata a mea taina-i zic.
Se mira,zambeste.Pleaca.
Caci...poate sa vada.
El vede totul, eu nimic.

Ma opresc putin sa recapitulez:
Parca vazduhul e mai mic,
Omul nu seamana-a nimic,
Si lumea parca e marunta.
Iata: si soarele-i pitic.
E clar. Sunt orb, imi zic.

Dar ce stupoare, te zaresc
Esti langa mine,
Frumoasa, cu ochi mari
Si buze fine
Si parca totusi mi-e mai bine.
Imi spui
"Hai vino-acum cu mine
Sa iti arat ce ai pierdut
Pe langa cate ai trecut
Si toate-ti semanau a nime."

Se poate, ba chiar ai dreptate
Toate pe langa min' s-au dus.
Si-apoi din nou ma dai pe spate:
"E clar,
in viata nu suntem la mate
Din doi de minus sa dea plus.
pot spune cu exactitate
o mare generalitate:
Sa nu mai pui vreodata botul
Si tine minte ce ti-am spus
Caci tot nimicuri adunate
In viata pot sa-nsemne totul".